Națiunea noastră arhipelagică este bogată în cultură, care este la fel de diversă ca și insulele noastre. Este casa multor comunități indigene, care au și ele propria lor limbă.
De fapt, Filipinele au 175 de limbi indigene vii, conform Ethnologue, care clasifică aceste limbi pe baza nivelului lor de vitalitate. Dintre cele 175 care sunt încă vii, 20 sunt „instituționale”, adică limbi folosite și susținute de instituții dincolo de casa și comunitatea locală; 100 sunt considerate „stabile”, fiind limbi care nu sunt susținute de instituții formale, dar care sunt în continuare norma în familie și comunitate, pe care copiii continuă să le învețe și să le folosească; în timp ce 55 sunt considerate „pe cale de dispariție”, adică nu mai sunt norma pe care copiii o învață și o folosesc.
Există două limbi care sunt deja „extincte.” Aceasta înseamnă că nu mai sunt folosite și nimeni nu mai păstrează un sentiment de identitate etnică asociat cu aceste limbi. Mă întreb ce s-a întâmplat cu cultura și cunoștințele tradiționale asociate acestor limbi. Putem doar spera că au fost documentate suficient de mult încât măcar să facă parte din cărțile noastre de istorie și cultură.
Dacă nu reușim să conservăm și să promovăm cele 55 de limbi pe cale de dispariție din țara noastră, nu va trece mult până când și acestea vor dispărea.
Există convenții internaționale legate de drepturile limbilor indigene pe care Filipinele le-au adoptat de-a lungul decadelor. Acestea pot sprijini programe care să ofere o vitalitate reînnoită limbilor deja pe cale de dispariție. Una dintre ele este Convenția împotriva Discriminării în Educație (CDE), pe care țara noastră a adoptat-o în 1964.
CDE este primul instrument internațional obligatoriu din punct de vedere legal care recunoaște educația ca un drept fundamental al omului. Ea conține o prevedere care recunoaște drepturile minorităților naționale, cum ar fi grupurile indigene, de a-și desfășura propriile activități educaționale, inclusiv utilizarea sau predarea limbii lor.
Un alt acord pe care Filipinele l-au adoptat în 1986 este Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice (ICCPR), care urmărește protejarea drepturilor civile și politice, inclusiv libertatea de a nu fi discriminat. O prevedere specifică promovează drepturile minorităților etnice, religioase sau lingvistice „de a-și trăi propria cultură, de a-și practica religia proprie sau de a folosi limba lor proprie.”
Filipinele sunt, de asemenea, semnatare ale Convenției pentru Salvaguardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (CSICH) din 2006, Declarației Națiunilor Unite privind Drepturile Popoarelor Indigene (UNDRIP) din 2007 și Convenției Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (UNCRPD) din 2008.
CSICH urmărește protejarea patrimoniului cultural imaterial (PCI), în principal prin conștientizarea la nivel local, național și internațional, stabilirea respectului față de practicile comunităților și oferirea de cooperare și asistență la nivel internațional. Convenția stipulează că patrimoniul cultural imaterial se manifestă prin, printre altele, tradiții și expresii orale, inclusiv limba ca mijloc al PCI.
În paralel, UNDRIP este un acord important care a fost esențial în protejarea drepturilor popoarelor indigene „de a trăi cu demnitate, de a-și menține și întări propriile instituții, culturi și tradiții și de a-și urmări dezvoltarea autodeterminată, conform propriilor nevoi și aspirații.”
În cele din urmă, UNCRPD reafirmă că toate persoanele cu orice tip de dizabilități trebuie să se bucure de toate drepturile și libertățile fundamentale ale omului, inclusiv libertatea de exprimare și opinie, care trebuie susținută de statele semnatare prin măsuri incluzive, cum ar fi acceptarea și facilitarea utilizării limbajelor semnelor, printre altele.
În acest sens, una dintre cele 175 de limbi indigene vii din Filipine este Limba Semnelor Filipino (FSL), care este folosită ca limbă maternă de persoanele surde de toate vârstele.
Deși este de remarcat faptul că am fost de acord cu aceste convenții, trebuie subliniat că adoptarea acestor acorduri internaționale este doar punctul nostru de plecare. La fel de crucial este să onorăm angajamentele noastre. Trebuie să fim mai proactivi în utilizarea acestor acorduri pentru a întări programele și politicile noastre în vederea conservării și promovării tuturor limbilor vii din Filipine, în special celor deja periclitate. Trebuie, de asemenea, să examinăm și să participăm la alte convenții internaționale care pot fi esențiale în lupta noastră pentru salvarea limbilor noastre.